Îmi pun întrebarea aceasta de foarte mulți ani. Știu, este normal să găsim rapid răspunsul logic: o femeie este feminină atunci când se îmbracă elegant, când este aranjată, când se poartă cu o delicatețe naturală, când este blândă, când poartă tocuri și rochii, când se încadrează în acel standard clasic.
De cele mai multe ori, anumiți bărbați se duc direct cu gândul la genul acela de housewife din ani 60 care făcea curățenie și mâncare toată ziua, dar era super aranjată atunci când ajungea soțul ei acasă. Era mereu zâmbitoare și binevoitoare, nu făcea niciodată vreun reproș și își trăia viața în liniște, mulțumită cu ce are.
Exagerarea este doar o formă prin care putem să continuăm discuția, înțeleg că nu erau/sunt toate femeile așa. Voiam doar să scot în evidență un etalon de feminitate din trecut, acela al femeii care nu se plânge în public, care nu înjură, care nu ridică tonul și este o delicată și o sensibilă și care s-ar sparge la prima atingere.
Nu pot să spun că nu admir genul acesta de feminitate, chiar dacă este adaptată la prezent, însă eu simt că există o neasumare în toată treaba asta. Femeile din trecut erau așa pentru că nu aveau alternativă, nu aveau voie să fie altfel, căci de-aia s-au schimbat lucrurile și acum purtăm și noi pantaloni – pentru că putem.
Acum putem să înjurăm (și recomand să o facă doar cine are plăcere în a face așa ceva, dacă nu, nu), putem să dăm cărțile pe față, putem să recunoaștem în public anumite calități pe care bărbații nu le au, avem, să spun mai simplu, mai multe drepturi.
Aceste drepturi, unele dintre ele, sunt folosite și de femeile care îndrăznesc să folosească acest termen de feminin într-un mod abuziv. Fiecare are dreptul la părerea lui, însă nu mi se pare corect să băgăm pe gât cuiva ce înseamnă conceptul de feminin. Mi se pare învechit să ne tot folosim de aceste șabloane, atât de greu de aplicat în 2020, pentru a descrie feminitatea.
Să nu mă înțelegeți greșit: în ceea ce priveste caracteristicile fizice ale cuvântului feminin sunt plină de frustrări: nu pot să port tocuri, iar asta nu mă face o femeie feminină clasică din start. Oricât de multe rochii superbe aș purta, mă dau de gol tenișii sau bocancii. Greutatea iar nu mă ajută, iar asta este o altă frustrare. Parcă nu mă simt niciodată îmbracată feminin.
Dar, repet! Vorbim doar de caracteristicile fizice, iar pe mine mă deranjează cel mai tare cele psihice, legate de personalitate. Venind de la veșnicul „nu este frumos pentru o fată”, o propoziție pe care am detestat-o de mică, am ajuns să extrapolez și să înțeleg că pentru o fată nu este frumos decât ce este frumos. Nu e frumos pentru o fată să stea cu țigara în mână, nu este frumos pentru o fată să stea cu picioarele desfăcute (aloooo, nu mai purtăm rochii în fiecare zi, ce are dacă porți pantaloni?), nu este frumos pentru o fată să înjure, nu este frumos pentru o fată să mestece gumă, nu este frumos, nu este frumos.
Frate! Poate nu vreau eu așa să fac doar ce este frumos, s-a gândit cineva la asta? Scopul meu în viață nu este să fiu un etalon de frumusețe și feminitate (deși încă nu l-am găsit pe cel adevărat). Nu ne-au fost de ajuns miile de ani în care am fost oprimate și de-abia aveam voie să vorbim? Gata, s-a terminat cu joaca, vreau să fac tot ce vreau eu să fac.
Nu pot să-mi trăiesc viața comparându-mă forever cu o lady a anilor 50, 60, că trăiesc în 2020 și nu mă ajută cu nimic să mă prefac. Aaaa, bine, dacă așa ești tu și așa te simți bine, dă-i bătaie, fii o domnișoară desăvârșită și delicată.
Și încă ceva: aceste nevoi ne-feminine de-ale mele nu sunt bărbătești, sunt omenești. Eu nu mă simt băiețoasă, nu m-am simțit niciodată, pur si simplu am vrut să am aceleași libertăți pe care le aveau și băieții, libertăți de OM.
Nu neg că în ultimii ani mi s-a schimbat comportamentul legat de hainele pe care le port, dar datorez această schimbare modei și multitudinii de magazine care mi-au permis să-mi găsesc haine care să se potrivească gustului (și mărimii) meu. Da, am început să port mai multe rochii și fuste pentru că am găsit mai multe modele simpatice care să mă avantajeze.
Iar legat de tocuri, cu durere în suflet spun asta, nu cred că voi putea să port vreodată. Norocul meu că nu am o pasiune pentru pantofi și că pot să umplu acele spații din casă cu cărți.
Din punctul meu de vedere, feminitatea este o stare pe care o poți avea și dacă ești îmbrăcată în pijamale. Trebuie să te porți într-un fel care îți pare ție a fi feminin, nu avem nevoie de standardele trase la xerox ale altora. Fiecare femeie are, probabil, o parte care îi gâdilă latura feminină și normal ar fi să nu mai tot auzim în stânga și în dreapta feminin ca un adjectiv atribuit într-un mod clișeic. Că doar tu ești toată o feminină, dar ai drept de vot și permis de conducere, ai job, ai banii tăi, dar te porți ca o căprioară pierdută în pădure cu genele lungi și ochii sfioși care așteaptă să o salveze vreun căprior, deși ai pușca în poșetă în caz de pericol și ai făcut și curs de autoapărare.
