Se pare că dacă îmi propun să nu îmi mai cumpăr cărți sau să nu mai citesc thrillere, nu prea reușesc. „Femeia de la fereastră” este cartea de debut a autorului A. J. Finn și eu de-abia așteptam să o citesc.

Din fericire, s-a întâmplat să o primesc în dar de la iubitul meu și am citit-o imediat pentru că este, din punctul meu de vedere, un thriller foarte bun.

Ador ideea unei condiții deosebite atribuite unui personaj într-un thriller. Personajul principal, Anna Fox, suferă de sindromul stresului post-traumatic și a dezvoltat o agorafobie de toată frumusețea, o teamă patologică de spațiile largi.

Asta înseamnă că nu putea să iasă din casă și că tot ce i s-a întâmplat a avut legătură cu această frică imensă care i-a schimbat viața total.

Așadar, cartea este scrisă sub forma unui jurnal, jurnalul Annei, o psiholoagă respectată care a ajuns să sufere de agorafobie în urma unui eveniment despre care învățăm destul de târziu în carte.

A fost foarte ciudat să îmi imaginez faptul că un psihoterapeut nu poate să lucreze cu sine pentru a depăși această etapă grea, dar, trebuie să recunoaștem, atunci când vine vorba despre puterea creierului nostru, nu putem glumi.

Aceasta povestește cum își privește vecinii și cum a făcut o mică fixație pentru o familie mutată recent în cartier. Dintr-o dată, Anna este vizitată de Jane Russell, noua vecină, cunoscându-i și fiul, pe Ethan. Cele două petrec o după-amiază frumoasă împreună, beau vin și se simt bine una în compania celeilalte.

Zilele următoare, Anna privește, ca de obicei, de la fereastră și scanează cartierul pentru a afla ce mai e nou, dar este, de fapt, martora unei crime. Încearcă să iasă din casă pentru a o ajuta pe Jane, dar face un atac de panică și leșină.

Atunci când se trezește, nimeni nu o crede. Jane Russell apare, bine mersi, dar singura problemă este că nu era aceeași persoană cu Jane Russell pe care o cunoscuse Anna.

Alistair Russell pare un timp posesiv, coleric și violent. Acesta este suspectul Annei, iar ceea ce se întâmplă mai târziu nu dezamăgește.

Nu vreau să dezvălui mai multe detalii, dar, trebuie să recunosc, mi-a plăcut la nebunie cartea și structura ei.

Am avut un moment în care mi s-a făcut pielea de găină și am lăcrimat. Trauma pe care a trăit-o nu a lăsat-o doar cu agorafobie, ci și cu o mică dependență de alcool.

Toate dovezile îi fac o defavoare, iar noi, ca cititori, nu știm exact ce să credem. În plus, cartea are o mic artificiu pe care eu îl ador: un deznodământ fals care te face să te întrebi: ok, și, de acum, ce se mai întâmplă?

Este momentul acela în care s-au spart toate oalele în capul personajului principal, picătura care a umplut paharul, ceva care permite autorului să reconstruiască toată povestea pentru a-ți oferi mai multă claritate, mai multă curiozitate, mai mult entuziasm.

Nu am bănuit criminalul niciodată, ceea ce este un mare plus. În timp ce scriam cuvintele de mai sus, mi-am dat seama că aș putea să scriu ce se întâmplă pentru că este o recenzie, dar nu vreau să o fac.

Mi-ar plăcea la nebunie să citiți și voi cartea și să rămâneți la fel de impresionați ca și mine.

O parte din situația personajului principal mi-a adus aminte de „Fata din tren”. Ambele femei erau într-o situație vulnerabilă, ambele având o mică dependență de alcool, ambele nebăgate în seamă de autorități și luate în râs. Ambele au văzut ceva ce nu trebuiau să vadă, dintr-un cadru nu tocmai ofertant: una din tren, alta de la fereastră.

ComentariiÎnchide

Adaugă comentariu