Înainte de a trece la povestea propriu zisă, aș vrea să menționez că nu pot pronunța cuvântul lalele fără refrenul mega cunoscut le le le le le le le, le le le le le le le (și dacă îl veți cânta și voi cu mine, veți realiza că am scris toți „le-ii”).
Acum că am trecut de această introducere inutilă, haideți să vă spun povestea lalelelor (pauză pentru cântec) portocalii și motivul pentru care merită povestită.
Ce să vedeți, este vorba despre iubire. Scopul acestei povești este să ne facă ziua mai frumoasă, așa cum, uneori, doar iubirea poate, căci, să fim serioși, de cele mai multe ori este vorba despre mâncare, alcool sau seriale.
Așadar, acum doi ani fără două săptămâni, am văzut niște lalele (pauză pentru cântec) portocalii superbe la metrou. Nu mai știu unde mă duceam, dar era o călătorie relativ scurtă, așa că am hotărât să le cumpăr la întoarcere.
Nu e de mirare că, atunci când m-am întors, rămăseseră doar lalelele (pauză de cântec) ofilite și prăpădite, dar, mi le-am dorit atât de mult, încât le-am cumpărat.
Problema este următoare: nu doar că erau vai de mama lor, dar, când am ajuns acasă, am constatat că nu erau sub nicio formă portocalii, ci roșii. Nu am nimic împotriva lalelelor (pauză de cântec) roșii, dar eu am rămas setată pe cele portocalii.
Nu aceasta este povestea inițială, dar trebuie să cunoașteți toate detaliile pentru a scoate sunetul acela de „awwwww” atunci când veți citi restul. Așadar, i-am povestit lui Mihai (pe vremea aceea, Mihai era doar Mihai, un coleg de muncă care locuia în același cartier ca și mine), despre eșecul meu legat de lalele (și probabil i-am cântat și cântecul).
Acum urmează povestea inițială: acum doi ani fără zece zile, în ziua de 1 Martie, am răcit și nu m-am dus la muncă. Mihai, ca un coleg bun ce era, s-a oferit să treacă pe la mine să-mi aducă pastile.
Zis și făcut! A venit la mine cu pastile, mărțișor, portocale și lalele (știti deja ce trebuie să faceți) portocalii. Nu știu unde le-a găsit, dacă le-a căutat mult sau nu, dar m-a impresionat faptul că și-a adus aminte, că a reținut un detaliu atât de mărunt.
Acum urmează partea de „awwwwwww”.
Zilele trecute, am revăzut pe stradă lalele (deja devine obsesiv-compulsiv) portocalii și mi-am amintit de treaba asta. Prima dată, n-am vrut să îmi permit să cad în melodramă, că doar nu am fost niciodată vreo sentimentalistă, dar apoi, mi-am dat seama că nu deranjez pe nimeni.
De ce să nu mă bucur de o amintire frumoasă care a cântărit destul de mult în procesul nostru de îndrăgostire? De ce să nu îmi permit să fiu și eu romantică din când în când, mai ales când am lângă mine un bărbat care este în continuare atent la aceste detalii și nu le-a făcut doar atunci pentru a mă impresiona?
Poate nu este ceva cunoscut doar pentru mine să nu îți permiți uneori să fii romantic sau fericit. Dacă într-o perioadă a vieții tale nu ai avut parte de astfel de momente, nu înseamnă că trebuie să stai mereu așa.
În aceste circumstanțe nici măcar nu este vorbe despre schimbare, pentru că eu nu cred că oamenii se schimbă fundamental niciodată. Cred că este vorba despre o adaptare la situație pe care un om în toate mințile o face fără probleme, by default.
Dar, ce să-i facem, nu suntem mereu în toate mințile.
Concluzia este următoarea: uneori este ok să nu îți iasă ceva din prima. Trebuie să aștepți, pentru că nu știi niciodată ce lalelele portocalii minunate îți poate oferi viața. Tot ce trebuie să faci este să le accepți.
Pupi, pa!
