Știu. Vrem să începem să mâncăm mai sănătos, să mergem la sală, să nu mai fumăm, să nu mai bem, să renunțăm la orice lucru toxic pentru corpul nostru.
Vrem să facem setul acela de analize pe care nici anul acesta nu l-am făcut, chiar dacă a fost o rezoluție la început de 2018. Vrem să mergem la dentist, vrem să ne apucăm de croșetat, să mergem mai mult pe jos, să ne luăm bicicletă, vrem să fim mai concetrați pe partea profesională sau pe studii, vrem să învățăm o limbă străină.
Și eu vreau. Vreau tot din ce am menționat în lista de mai sus. Totuși, chiar așa funcționează lucrurile? Putem să ne facem o listă superficială la început de an și viața noastră se schimbă dintr-o dată? Țac, pac nu ne mai este lene?
Ne dispare pofta de pizza sau Nutella dintr-o dată? Avem mai multă putere să ne lăsăm de fumat doar pentru că este 1 ianuarie? Nu cred că vrem, dintr-o dată, să facem sport doar pentru că s-a schimbat anul.
Poate că sunt eu prea încăpățânată pentru a funcționa așa, dar, anul acesta, vreau să îmi propun alt gen de rezoluții. M-am săturat de veșnicile mustrări de conștiință. Nu mai vreau să mă simt prost pentru că nu am făcut ceea ce face toată lumea, vreau să îmi propun să am propriile realizări care, cu certitudine, vor rezolva multe dintre problemele menționate mai sus.
Voi nota câteva dintre lucrurile pe care mi le doresc în noul an, în speranța că nu vor fi neapărat rezoluții, ci pași mici, ușor de realizat care mă vor ajuta să ajung, pe termen lung, acolo unde mi-am propus.
- Vreau să fiu mai atentă la nevoile corpului meu
Chiar dacă asta presupune și să mănânc mai sănătos și să merg la sală (din nou), anul acesta îmi doresc să mă documentez mai bine și să știu exact care sunt produsele alimentare și exercițiile de care are corpul meu nevoie. Niciun organism nu este asemănător altuia, iar aceste generalizări de genul – a mers pentru mine, merge și la tine – nu fac bine nimănui. Da, aș vrea să îmi fac toate analizele, dar asta voi face într-o zi în care mă voi simți extrem de curajoasă.
Nu trebuie să punem atât de multă presiune pe noi. Așa cum spuneam și în filmulețul de pe YouTube, mi-aș dori ca anul acesta să folosesc mai des loțiune de corp. Este un pas mic și deloc înfricoșător pe care simt nevoia să îl fac pentru că am pielea foarte uscată. Voi merge din nou la sală pentru că mă doare spatele foarte tare. Și tot așa.
- Vreau să mă văd și să vorbesc mai des cu oamenii din jurul meu
Pe măsură ce ne maturizăm, realizăm că prieteniile și relațiile nu se păstrează atât de ușor ca înainte. Timpul ne presează pe toți și fiecare își face planuri în funcție de propriul context.
Pentru a păstra prieteniile, trebuie să depunem efort. Chiar dacă nu ne putem vedea prea des cu anumite persoane, nu strică niciodată să dăm un telefon sau un mesaj. Un semn, de oricare natură, poate însemna mult și ar trebui să fie dat într-o zi oarecare, nu doar în perioada sărbătorilor.
Îmi doresc să demonstrez oamenilor din jurul meu cât de mult îi apreciez și că prietenia și sprijinul lor chiar contează mult pentru mine. Pregătiți-vă pentru multe cafele, clătite și cine, filme și distracție!
În ceea ce privește membri familiei mele, pe care îi iubesc din suflet, îmi doresc să petrec cât mai mult timp cu ei și să ne bucurăm împreună ca și până acum.
- Vreau să fiu mai atentă la mediu și la oamenii care au nevoie de ajutor
V-ați gândit vreodată cât de multe lucruri aruncăm? V-ați gândit cât de mult plastic folosim? V-ați gândit cât de puțin susținem micii afaceriști, oamenii care muncesc de dimineață până seara chiar dacă sunt tratați într-un mod abuziv de stat?
În noul an, vreau să cumpăr lucruri de la magazinul din colț și nu doar de la acela mare pe care îl găsim din cinci în cinci metri. Vreau să încep să merg la piață, să îmi aleg eu fructe și legume care (să sperăm) sunt românești.
Vreau să încep să consum fructe și legume de sezon. Este destul de greu să fac această schimbare dintr-o dată, dar, încetul cu încetul, vreau să mă debarasez de marile supermarketuri care nu își tratează clienții cu respect doar pentru că oricum apelăm la serviciile lor din comoditate.
Un magazin mic nu își permite să nu aibă toate produsele comune, dar, de cele mai multe ori, rafturile din magazinele mari sunt goale și neaprovizionate corespunzător. Mie îmi pasă. Nu mai vreau să încurajez afacerile străinilor.
Așa cum am mai spus, este un proces lent care nu se va completa rapid, dar, faptul că încep să mă gândesc la asta din ce în ce mai mult îmi va oferi multă putere.
Vreau să ofer mai mult. Sunt atât de norocoasă pentru tot ce am. Nu voi sărăci dacă ofer un leu unei persoane nevoiașe, indiferent de ce va face cu el.
- Vreau să am curajul să îmi cer dreptul
Ați observat cât sunt românii de rușinoși? Spre exemplu, mi se întâmplă des să ofer bacșiș unei persoane care nu și-a făcut treaba cum trebuie, probabil pentru că mi-e frică să nu creadă că sunt zgârcită. Și dacă asta va crede, ce?
Vreau să am curaj să spun (într-un mod civilizat și politicos) că nu sunt mulțumită de un serviciu. Dacă un ospătar nu a fost politicos și nu s-a purtat așa cum trebuie, mă voi purta ca atare. Știu că sunt suprasolicitați și obosiți, dar nu este vina mea. Nimeni nu se gândește că poate și eu sunt în aceeași situație și că am venit la un restaurant pentru a mă relaxa. În schimb, plec mai nervoasă pentru că am fost tratată urât.
Vreau să am curaj să nu mai las bani în plus unui taximetrist care a fost nepoliticos. Vreau să am curaj să spun că întâi coboară oamenii din metrou și apoi urcă ceilalți. Noi, cei care coborăm, le facem loc. Vreau să atenționez persoanele care aruncă lucruri pe jos sau care nu curăță după câinii lor, fără să îmi fie frică de bătaie (ceea ce este foarte posibil).
Dacă rămânem în tăcere, nimic nu se va schimba, iar apoi ne plângem că nu suntem civilizați. Totul pornește de la oameni. Aceste schimbări mici nu vor rezolva totul, dar vor schimba percepția tuturor despre ce înseamnă, de fapt, civilizația. În alte țări, oamenii respectă regulile și nu se plâng de asta. Pur și simplu o fac, pentru binele lor.
- Vreau să îmi ofer timp pentru a-mi urma pasiunile
Zilele noastre vor fi din ce în ce mai aglomerate, asta este cert. Acestea sunt zilele în care chiar îmi permit să citesc pe săturate, să fac o baie fierbinte, să mă uit la seriale, să stau cinci ore în bucătărie pentru a face un tort și tot ce îmi mai doresc.
Vreau să profit de perioada asta. Totul ține de organizare și de prioritizare. Sunt oameni care au o viață de o mie de ori mai ocupată, dar reușesc să le facă pe toate.
- Vreau să nu mă mai plâng
Momentele în care ne plângem și ne victizăm sunt dulci. Dar, oare, chiar ne plângem din motivele potrivite? Nu cred. Trebuie să începem să ne îmbărbătăm, să fim mai puternici și să ne gândim mai des la lucrurile minunate din viața noastră. În acest fel, sunt sigură că totul va fi bine. Vom fi bine.
Aceasta este o parte din lista mea. Sper din suflet ca aceste dorințe să prindă rădăcini adânci și să înflorească prin acțiuni. Vă doresc un an minunat și plin de realizări! Cel mai important este să fim sănătoși.
La mulți ani!
1 Comentează
Claudia Predoană
Mi-a plăcut foarte mult articolul. Mă regăsesc și eu în rezoluțiile tale și ai dreptate, sunt oameni mult mai ocupați care chiar au timp să le facă pe toate. Din ce ai povestit aici, eu m-am apucat deja din decembrie de una dintre ele: loțiunea de corp și disciplina chiar face miracole!!!! Să ai un an frumos!